„Bucurați-vă în nădejde. Fiți răbdători în necaz. Stăruiți în rugăciune.” — Romani 12:12
Dacă mă întrebați acum câțiva ani cum stau cu răbdarea, probabil aș fi râs. Pe vremea când colindam țara în sus și în jos cu trupa Hi-Q – trăind viața pe fast-forward, între o scenă și o cameră de hotel – răbdarea nu era tocmai punctul meu forte. Vroiam totul acum, repede, spectaculos.
Apoi viața a trecut prin sită. Au venit momentele grele, căutările, căderile, iar în 2023 a venit și accidentul ăla teribil de la utilajul de tocat materiale textile.
Îmi amintesc perfect secunda aia. Când mi-am scos mâna și am văzut degetele zdrobite, primul meu gând, ca muzician, a fost un strigăt de panică totală: „Acum eu cum mai cânt la bas?!”.
Țin minte că a fost chiar o vorbă ciudată spusă de cineva important din biserică atunci: „Ăsta n-o să mai cânte până-i lume”. Părea că se terminase totul, că verdictul era dat. Dar n-a fost după om, n-a fost după vorba lui! A fost după cum a vrut Dumnezeu. El m-a reinventat și mi-a arătat o cale pe care n-aș fi bănuit-o niciodată.
„Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră?”
— Romani 8:3
Despărțirea de basul de suflet
Pe drumul spre spital m-am rugat: „Doamne Isuse, fii cu mine!”. Și o pace supranaturală a pus stăpânire pe mine. Când mi-am dat seama că trebuie să schimb mâna și să învăț să o iau de la zero, a durut și despărțirea de basul meu vechi, cel din perioada Hi-Q, de care eram atât de atașat. M-am rugat: „Doamne, ajută-mă să-l vând, să se bucure și altul de el”. Și într-o săptămână, printr-o minune, am făcut schimb cu un băiat din Cluj și m-am ales cu două basuri pentru noua etapă.
Înapoi în biserică, cu ghipsul pe mână și un singur deget
După doar trei luni de la accident, cu rana încă acolo și cu mâna în ghips temporar, m-am întors în biserică să slujesc. Cum? Păi, inventivitatea omului în criză n-are margini! La mâna stângă foloseam doar degetul mare (stilul thumb), pentru că era singurul rămas întreg și funcțional. Creierul meu o lua razna, dar muzica tot ieșea, pentru că dorința de a-I mulțumi Lui era mai mare decât orice neputință.
Dar să fim sinceri: răbdarea e grea în alte părți!
Știi cum e? S-ar zice că, dacă am avut răbdare să o iau de la zero cu chitara invers, le-am învățat pe toate. Dar să fim serioși: la chitară am o răbdare de fier, pentru că o fac din plăcere și din dragoste pentru muzică. Acolo nu mă supăr când mă încurc.
Buba e în altă parte! La alte lucruri din viața de zi cu zi, recunosc, mai pierd răbdarea și mă mai enervez. Vreau ca unele situații să se rezolve instant, ca totul să meargă ceas, iar când nu-mi iese, recunosc că mai ies din papuci.
Exact acolo lucrează Dumnezeu cu mine în fiecare zi. Răbdarea nu e un buton pe care l-ai apăsat o dată și s-a aprins beculețul pe viață. Răbdarea e un dar pe care l-am primit, dar pe care îl șlefuim treptat, zi de zi, în tot felul de momente care ne testează limitele.
Dacă și tu ai în viața ta domenii unde te mai aprinzi repede și pierzi controlul, sau treci printr-o încercare grea și simți că nu mai poți, amintește-ți că omul poate zice multe, dar ultimul cuvânt îl are Dumnezeu: „Omul face multe planuri în inima lui, dar hotărârea Domnului, aceea se împlinește.” (Proverbe 19:21).
Important e să mergem înainte, chiar și cu pași stângaci, știind că El ne ține de mână și ne spune: „Harul Meu îți este de ajuns, căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârșită.” (2 Corinteni 12:9).
Până data viitoare, ai grijă de tine și ai puțină răbdare… cu tine și cu cei din jur!
Cu drag,
Valer