„Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune şi să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri.” — Matei 5:16
Aseară am fost la un concert superb pe Promenada Crișului Repede, susținut de Filarmonica Oradea. Un eveniment de-a dreptul fain, așezat într-o atmosferă de poveste. Concertul s-a numit Smoke on the Water. Tot respectul meu pentru toți cei care au cântat și au organizat o asemenea seară! Printre muzicieni, la Vioara 1, a fost și colegul meu de corzi, Teodorian, alături de care slujesc în trupa de laudă și închinare de la Biserica Lumina.
Repertoriul a fost excepțional. Au cântat, printre altele, tema din Lista lui Schindler, însă piesa care pe mine m-a emoționat cel mai mult a fost compoziția lui James Horner – The Ludlows, din filmul Legendele toamnei.
Cine cunoaște melodia știe câtă profunzime și trăire poartă în ea.
Evident, au interpretat și celebra piesă Smoke on the Water de la Deep Purple. Pentru cine nu știe povestea (pe scurt): în 1971, trupa era în Elveția, la Montreux, ca să înregistreze un album. În timpul unui concert Frank Zappa desfășurat în cazinoul din oraș, un fan a tras cu un pistol de semnalizare în tavan și a incendiat clădirea. Privind de la distanță cum fumul gros se întindea peste apele Lacului Geneva, băieților le-a venit ideea acestui hit legendar. Până la urmă, dintr-un dezastru total se poate naște ceva genial – dacă ai atitudinea potrivită.
Dar motivul principal pentru care scriu acest articol nu e doar muzica, ci un om: Victor.
Cu el am avut bucuria să slujesc alături la evenimentul „Lumina 5 ani”, din martie anul acesta. Aseară, el a prezentat concertul și a cântat excepțional la violoncel. M-am uitat la el – se mișca exact așa cum trebuie să se miște un artist adevărat, trăia piesa și vibra odată cu corzile. Omul ăsta mi-a reamintit un adevăr uriaș: în viață, și mai ales în credință, totul ține de atitudine.
Acolo, pe o scenă seculară, la un concert normal de pe malul Crișului, Victor a avut o intervenție foarte scurtă, dar cu impact. Când a prezentat piesa Dust in the Wind a celor de la Kansas, a vorbit deschis și extrem de natural despre Dumnezeu, amintind că piesa își are rădăcinile în Biblie, în cartea Geneza: la finalul zilei, toți suntem doar „țărână în vânt”. A făcut-o asumat, fără să se rușineze o secundă, fără inhibiții.
Nu trebuie să fii un Billy Graham ca să vorbești despre Dumnezeu. Nu-ți trebuie discursuri pompoase sau teologie de stadion. Poti să fii simplu și să le vorbești oamenilor simplu despre Dumnezeu, din inimă și pe limba lor.
Bineînțeles, Victor a și cântat vocal refrenul de la Smoke on the Water. Și poate unii dintre voi, mai „castraveți murați” din fire, o să strâmbați din nas: „Măi frate, dar aia e muzică din lume… e necreștină!”
So what?
După părerea mea – și am mâncat muzică pe pâine mulți ani – există trei categorii de muzică:
- Muzica închinată lui Dumnezeu (lauda și închinarea care ne înalță sufletul spre El).
- Muzica curată (muzica neutră, despre frumos, natură, dragoste, trăiri umane sau povești de viață).
- Muzica închinată celui rău (cea care promovează voit întunericul, violența sau distrugerea).
Dacă analizăm versurile de la Smoke on the Water, piesa e doar relatarea jurnalistică a unui fapt real („We all came out to Montreux / On the Lake Geneva shoreline…”). E povestea unui incendiu și a fumului ridicat peste lac. Atât! Nimic ocult, nicio filozofie ieftină.
Când știi cine ești în Hristos, poți să te bucuri de arta curată a unui om fără să cauți „draci” acolo unde nu sunt.
Asta m-a pus serios pe gânduri legat de felul în care Îi vorbim lumii despre Dumnezeu.
Modul în care o facem schimbă absolut totul. Uneori, din dorința de a face bine, le vorbim oamenilor de sus, cu o listă de reguli, gata să-i judecăm dacă nu se aliniază cu așteptările noastre. Dar oamenii nu au nevoie să fie atacați sau certați ca să Îl cunoască pe Dumnezeu; au nevoie pur și simplu să le arătăm dragostea și harul Lui. Când le vorbești despre Hristos cu pasiune, naturalețe și respect, oamenii ascultă și nu mai ocolesc subiectul. Tocmai asta ne lipsește de multe ori: contextul și atitudinea potrivită. Când știi cum să creezi punți în loc de ziduri, Evanghelia ajunge direct la inimă.
Isus a avut cea mai faină atitudine din istorie. Nu a strigat la oameni pe stradă amenințându-i cu iadul, ci a stat la masă cu ei, i-a iubit, i-a ascultat, i-a îmbrățișat și le-a oferit har.
Așa cum vedem în Evanghelii, atitudinea Lui plină de milă se vedea la tot pasul: „Lui Iisus I s-a făcut milă de el, a dat mâna și l-a atins și i-a zis: «Vreau, fii curățit!»” (Marcu 1:41), sau în felul în care privea spre omul îngenuncheat de suferință: „Lui Iisus, fãcându-I-se milă, S-a atins de ochii lor; și îndată ochii lor au văzut, și au mers după El.” (Matei 20:34). El nu dădea cu pietre; El ridica oameni.
Dacă privim puțin mai adânc, ce reprezintă de fapt aici in articolul meu acest „Smoke on the Water” astăzi pentru mine ?
Reprezintă haosul uman, incendiile din mintea și din viața noastră, ceața, frica și incertitudinea care plutesc adesea peste apele tulburi ale sufletului nostru. De multe ori, noi rămânem blocați privind doar fumul – dezastrul, pierderea, zgomotul și haosul care ne înconjoară.
Dar frumusețea credinței este că, atunci când valurile vieții sunt mari și ne copleșesc, Cuvântul ne reamintește adevărul absolut: „A patra strajă a nopții, Iisus a venit la ei, pășind pe mare.” (Matei 14:25).
În timp ce lumea vede doar fumul de pe apa prin care vâslim zilnic, Hristos vine pășind pe ape!
Isus nu se îneacă în haosul nostru și nu se lasă orbit de fumul încercărilor noastre. El vine în mijlocul furtunii, pășește peste tot ce ne sperie pe noi și aduce liniște acolo unde noi vedeam doar scrum. El transformă dezastrul într-o cale și haosul într-o mărturie.
Așa că te întreb pe tine, dar mă întreb și pe mine: noi ce atitudine alegem să avem astăzi?
Până data viitoare, fiți pe pace, căci și eu mă străduiesc …
Al vostru,
Valer