Nu am început perfect. Am început omenește.
Am început cu pași mici. Și cu Dumnezeu lângă mine.
Nu am început perfect. Am început omenește.
Cu două ouă dimineața. Cu pâine cântărită. Cu întrebări de genul: „Asta câte calorii are?” sau „E ok dacă mănânc asta?”
Și, sincer, uneori și cu poftă de ceva dulce.
Dar am început.
De la aproape 86 kg, am ajuns acum la 82,55 kg. Nu peste noapte, nu cu minuni ciudate, ci cu pași mici, zi după zi. Am învățat să nu mă mai ridic de la masă plin până la refuz. Să fiu atent seara. Să beau apă. Să aleg mai des mâncare simplă: ouă, pui, pește, brânză slabă, ciorbă, legume.
Au fost și zile cu înghețată. Și zile cu prăjitură. Și zile în care cântarul a urcat puțin. Dar am învățat ceva important: o zi mai grea nu strică tot drumul, dacă a doua zi te ridici și continui.
„Chiar dacă am căzut, mă voi scula iarăși.” Mica 7:8
Pentru mine, parcursul ăsta nu e doar despre slăbit. E și despre disciplină. Despre grijă față de trupul pe care Dumnezeu mi l-a dat. Despre a nu mă lăsa condus de poftă, dar nici de frică.
Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru fiecare pas mic. Pentru putere. Pentru răbdare. Pentru că mă ajută să nu renunț.
Nu sunt la final. Dar sunt pe drum.
Și azi aleg din nou să merg mai departe.
Dar am început.
Valer